luni, 16 iulie 2012


Dragă Cristina,

Să știi că îți ador zâmbetul gingaș cu ștrungăreață în partea de jos a dințiilor și când roșești la fiecare compliment și părul ciufulit în fiecare dimineață târzie, ochii căprui care în lumina soarelui sunt verzui, buzele roșii și uneori crăpate de la frig, cicatricea în partea dreaptă care stă cuminte lângă tâmplă, pistruii obraznici, chicotul jucăuș, gramul de noroc din cauza celor câteva fire de păr alb și mâinile mici învelite în miros de piersică.
Ai zile când nu ai chef de nimic, poate mai ales azi când e duminică, e ploaie afară și e frig și vrei să dormi mult și-n gând să-ți cânte ”Vara asta” de la Vama Veche, iar când te trezești să te îmbeți cu trăirile altora, personaje din filme, să lăcrimezi, să râzi, să te emoționezi o dată cu ei. Să sorbi ușor din ciocolata caldă, stând pe pervazul de la geam si numărând picăturile de ploaie care se aștern pe geam și să răsfoiești pierdută paginile unei reviste sau să citești îngândurată o carte.
Și ți-e dor de mare, și parcă în fiecare an ți se face dor mai tare. Să sufle vântul peste obrajii tăi, să-ți gâdile visele valurile puternice și soarele să-și reverse iluziile peste tine, să te încălzească și să te ardă, să te zgârie o scoică în mâna dreaptă și să danseze lumina lunii în mare, ca apoi să rătăcești desculță printre corturi cu inima cât un purice și într-un final să îți construiești o lume a ta în cortul unui Făt-Frumos, iar de fiecare dată când o să zici că ” ești TU„ o să devină ”EL”. Și apoi să vină toamna, să te rătăcești printre frunzele ruginite pe alee pline cu incertitudine și să-ți acompaniezi emoțiile cu acorduri de chitară. Să tresari la fiecare răsărit de soare și să tremuri la apus pentru că orice moment are un sfârșit, de cele mai multe ori contrariul la cum a început.
Și îți plac privirile profunde și calde și îmbrățișările lungi, pupatul pe frunte și discuțiile fără sfârșit, iar în fiecare weekend să-ți telefonezi prietenii ”Ce faci? Ne vedem azi?”. Și vor veni momente când o să rătăcești pe străzile pustii, într-o noapte de luni, când nimeni nu o să alerge pierdut pe drum și nu o să ai un om pe care-l poți suna, astfel aflând ce înseamnă singuratatea. Și atunci o să îți fie dor și ai să răspunzi la întrebări pe care nu ți le-ai dorit puse vreodată.Și vrei să amortizezi fiecare trăire în poze și să-ți construiești sertare imaginare în memorie, să ai un cufăr de amintiri din care să te hrănești zilnic și să ascunzi în mister o cheiță pentru fiecare sertar, și să trăiești totuși în prezent.
Îți ascunzi timiditatea în spatele pozelor și înșirând cuvinte pe o pagină veche, ca de jurnal, cu un început vag, tremurând în praf și care nu are nevoie de un sfârșit, cu un conținut aleatoriu; vei schimba cursul întâmplărilor, caracterul personajelor, vei uza întamplări și uneori va trebui să lași anumiți oameni să plece din povestea ta.
Adori să se joace cineva cu mâinile în părul tău și să îți deseneze seninătate în podul palmei. Să analizezi fiecare om, să le desfaci anatomia în mii de molecule, să îi critici, să îi ironizezi, să te atașezi, să le acorzi mici atenții, să vrei să îi cunoști, să le intri pe sub piele, să te joci cu sentimentele, să obosești, să îi superi, să fii rea, să le ceri scuze și prin tot ce am enumerat aici le arăți că îi iubești și că fără ei ți-ai împacheta lumea într-o poveste murdară și nu ai mai știi spre ce culmi înalte să alergi.
Și să știi că viața ta miroase toată a cafea, dulce-amăruie, și uneori suspină de dor și poate chiar să apară cicatrici și fiecare nod făcut o să se deșire în timp, și fericirea o să o cauți în lucrurile cele mai mărunte. Iar de cele mai multe ori viața ta miroase a primăvară, înmuguresc fiorii și ies din asunziș cele mai  profunde emoții, dar să nu uiți că orice s-ar întâmpla eu am să îți fiu alături.


Către Comisia Centrală a Universului.







2 comentarii: