sâmbătă, 25 august 2012






          Taxiul în care s-a suit în parul ei a lăsat miros de benzină și fum. Era trecut de miezul nopții. Oare unde se grăbesc toți oamenii când vine miezul nopții? A aruncat nervoasă țigara pe geam,  căzând scântei pe rochia ei roșie de mătase. Și lui îi plăcea să fumeze. Fumau amândoi într-o cafenea prăfuită, acolo s-au și întâlnit prima oară. Ea era timidă și fragilă, iar el îi promisese că îi va purta de grijă, va fi zmeul ei și împreună vor reuși multe. Și-au construit un fort acolo, în cafeneaua prăfuită unde în fiecare duminică răsuna muzică de jazz, erau în siguranță, niciun gând rău nu i-ar fi putut atinge. Îi plăcea să o privească, își îneca teama în ochii ei plini de sinceritate. Ea dansa nătângă pe acordurile stângace ce veneau din camera alăturată, el îi picta luna în ochii sticloși. Din dans în dans, pe pielea ei erau partituri scrise în do major, armonizate cu râsetele lor senine și sincere. I-a speriat realitatea și s-au ascuns în fort. Se iubeau, râdeau, erau fericiți, parcă uitaseră să respire de la atâta fericire. Și-ar fi dorit să oprească timpul, așa îmbrățișați.  
          Și a plecat, s-a stins lumina în fortul lor și toate visele pe care și le agățaseră împreună de stele. S-au despărțit într-o zi de duminică, de atunci jazz-ul pare mult mai trist și cafeneaua a dispărut în ceața lăsată de toate țigările fumate de ei doi. E trecut de miezul nopții și ea rătăcește printre străzile pustii, se simte străină de ea, de șoferul care îi zâmbește în oglinda din față, de steaua căzătoare ce i-ar putea îndeplini o ultimă dorință, dar acum... nu-și mai dorește nimic. A aruncat ultima țigară pe geam. N-o să mai fumeze; i-a rămas miros de tutun în rochie, pe limbă și în păr și se întreabă  ”oare unde se grăbesc toți oamenii când vine miezul nopții?”


duminică, 12 august 2012

'To do list'

Ca o promisiune pentru mine însumi și ca orice ființă umană care are fixurile ei...


'To do list'  ( într-un an, cinstându-mă după admitere) 


1.



2.


3.